Iubesc orele târzii pentru simplul fapt că, indiferent de cât de obosit aș fi, oricât de mult aș vrea să dorm și să mă arunc în lumea uimitoare și imprevizibilă a visului, aceasta este și ora în care gândurile mă asaltează din toate părțile, provocându-mi cruntele insomnii și lungile plimbări prin beznă.
În clipa asta… sunt înconjurat de întuneric. Tot ce văd este un drum luminat de felinare pe de-o parte și pe alta. În timp ce merg, mă gândesc la toate sentimentele avute în timpul zilei. Și știți ce întrebări îmi pun?
De unde a venit valul de optimism pe care l-am avut de două zile încoace?… Și de ce a dispărut? Ce scop a avut?
Sau de ce apare tristețea, confuzia sau regretul?…
Meh, ce tot spun? Oare sunt capabil să le controlez pe toate? Sau mă controlează ele pe mine? Oare oamenii din jurul meu sunt vinovați pentru sentimentele mele, fie ele negative sau pozitive? Sau eu mi le induc singur pe toate?
Totul e degeaba sau există vreun scop?
Știu deja care va fi concluzia pe care o voi trage după ce parcurg drumul, dar prefer s-o evit. Poate că e bine, poate că e rău, cine știe?
Vreau să mă mai plimb prin beznă… măcar puțin. Oricum, drumul mi-e luminat, deci nu mi-e frică de eventualele pericole sau de faptul că m-aș putea pierde. Întotdeauna reușesc să mă regăsesc pe mine însumi de fiecare dată când cred că sunt pierdut.
Îți plac postările? Te invit să te abonezi la newsletter. :)
