Câteva gânduri despre copilărie

Câteva gânduri despre copilărie

 

citate-copilarie-22

Copilăria reprezintă unii dintre cei mai frumoși ani din viață! Nu o spun eu, ci oricine care a trecut până acum de această minunată perioadă.

Copilăria este perioada lipsită de griji și de stres. Nu există sarcini semnificative de rezolvat și nu există program de lucru. Singurele lucruri pe care le ai de făcut la această vârstă este să te joci cât mai mult și să fii fericit alături de prieteni și de familie.

Copilăria mai este și perioada în care sufletul unui om este curat, lipsit fiind de sentimente negative precum ura, lăcomia sau invidia. Din păcate, mulți oameni își pierd bunătatea din suflet odată cu înaintarea în vârstă, lucru care nu ar trebui să se întâmple.

În universul copilăriei, timpul este, oarecum, inexistent. Pe atunci, nu era nevoie să-ți faci griji de pierderea timpului și nu erai nevoit să măsori fiecare secundă ce se scurge. Pe atunci, minutele păreau zile, dar acum, lucrurile stau invers. Zilnic suntem presați de timp și de griji…

jocurile-copilariei4

Atunci când cineva îmi spunea: „Profită la maximum de acești ani, căci nu se mai întorc”, îmi era greu să iau în serios aceste vorbe, dar acum totul îmi este foarte clar. Niciodată nu-mi voi uita anii copilăriei plini de jocuri, distracție, prieteni și fericire, anii în care grijile erau nule și în care aveam timp pentru tot ce îmi place. Doamne, ce ani frumoși!

Sunt conștient de faptul că nici pentru mine nu va mai ține mult această perioadă. Privesc în trecut cu nostalgie și continui să mă întreb: „De ce timpul a trecut atât de repede? De ce copilăria nu a putut dura mai mult? De ce?…”

descărcare

Chiar dacă înaintăm în vârstă, iar grijile și responsabilitățile cresc, vă sfătuiesc să rămâneți aceiași copii, cu aceeași poftă de viață și același suflet curat!

„In sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie – nici pentru ura, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poți culege de oriunde și oricând. Consider ca ceea ce ne face sa trăim cu adevarat este sentimentul permanentei noastre copilării in viață.” – Constantin Brâncuși

 

„Când nu mai ești copil, ai murit de mult.” – Constantin Brâncuși

34064652_2039687252972197_2402145612033163264_n-1

Contribuie

Ți-a plăcut? Ți-a fost util? De acum ai opțiunea de a susține blogul.

1.00 $

Click here to purchase.

Îți plac postările? Te invit să te abonezi la newsletter. :)

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *