Oamenii simt diferit trecera timpului. Pentru unii trece greu, pentru alții trece cât ai clipi. Există tineri care se simt bătrâni și bătrâni care se simt ca în tinerețe. Stările noastre sunt dictate de către personalitatea noastră, nu de către vârsta biologică.
Au trecut doar două zile de când am împlinit fabuloasa vârstă de… 17 ani. Sincer, nu mă simt cu mult diferit față de acum doi ani, când am scris articolul ăsta. Singura diferență este faptul că am reușit să învăț câteva lecții de viață importante și că sunt mult mai stabil. Mai matur. Și totuși, nu mă simt de parcă aș fi îmbătrânit. Am 17 ani, dar mă simt ca la 15 și arăt ca de 13… 🙂
Parcă devine din ce în ce mai greu să-ți dai seama de vârsta unui om doar uitându-te la aspectul său fizic. Ca să nu mai zic că modul unei persoane de a gândi este influențat destul de puțin de către vârsta din buletin. Vreau să spun că am întâlnit, de-a lungul timpului, atât adulți copilăroși, cât și tineri cu o gândire mult prea matură.
Cumva, reușesc să mențin un echilibru între cele două stări. Știu să gândesc și să reacționez într-un mod matur în situațiile care necesită seriozitate, însă în restul timpului, nu sunt decât un copil care încearcă să se bucure de timpul rămas.
Iar acum, după ce am avut suficient timp să mă obișnuiesc cu adolescența și cu toate schimbările bruște (uneori mult prea bruște) prin care te-ar putea face să treci, acum sunt cât de cât în stare să profit la maximum de chestiile mișto pe care mi le oferă această perioadă.
Sincer, mi-e puțin teamă de viața pe care urmează să o trăiesc peste doar câțiva ani. Mi-aș dori să existe o posibilitate de a îngheța timpul și de a rămâne la vârsta la care sunt acum. Mi se pare cea mai genială vârstă la care poți trăi.
Dar poate că, peste vreo doi, trei ani, nu mi se va mai părea atât de nasol să înaintez în vârstă. Poate că îmi fac griji degeaba, iar eu voi rămâne același om ca până acum. Doar timpul îmi poate răspunde la această dilemă.
Presupun că secretul este să te bucuri de fiecare etapă a vieții.
