Pielea – cel mai frumos accesoriu

Bun găsit tuturor!

Chiar dacă nu întotdeauna am avut cele mai bune cunoștințe în materie de skincare, după mult timp în care am început să acord mai multă atenție acestui aspect, am ajuns la concluzia că pielea este cel mai frumos accesoriu pe care fiecare dintre noi îl poate avea. Astfel, noi înșine suntem cei mai buni prieteni ai tenului nostru și este de datoria noastră să-i înțelegem necesitățile, să fim atenți la tot ceea ce are nevoie și să-i oferim îngrijirea pe care o merită.

Am înțeles și eu acest lucru destul de târziu, pe la șaptesprezece ani, după mult timp în care m-am confruntat cu o acnee severă, foloseam produse după ureche și procedam pe dos când vedea vorba de îngrijirea tenului. Dar cu timpul, am ajuns să acord mult mai multă importanță acesui aspect, să mă documentez cum se cuvine și să merg pe sfaturile specialiștilor în domeniu.

Iar dacă întreaga vară nu ne-a lispsit SPF-ul din rucsac, ce facem acum, când se apropie sezonul rece?

Protejarea pielii în sezonul rece nu-i atât de complicată pe cât pare. Însă un lucru care nu ar trebui să ne scape niciodată din vedere în timpul iernii este faptul că frigul este responsabil pentru uscarea pielii, astfel că întotdeauna este nevoie de ajutor. Iar acel ajutor poate fi chiar Serul de hidratare Allurene – Bliss for my face!, care poate fi inclus în rutina de îngrijire a pielii, atât dimineața, cât și seara.

O altă alegere bună în acest sens este și Crema hidratantă Allurene – My BFF!, cea mai bună prietenă a tenului indiferent de sezon, cu efect de vitaminizare și protecție împotriva factorilor de mediu.

De ce Allurene îți poate deveni cea mai bună prietenă?

În general, nu-mi place să recomand produse de skincare altor persoane. Fiecare dintre noi are un ten diferit, cu nevoi diferite. Însă în cazul produselor Allurene, lucrurile stau diferit, întrucât au fost special concepute pentru toate tipurile de piele, hidratând în profunzime și asigurând respirația celulară optimă. Tocmai din acest motiv, sunt ideale și pentru a fi dăruite.

Cadoul perfect pentru femeile speciale din viețile noastre

Dacă vrei să faci un cadou frumos pentru o femeie specială din viața ta, cum ar fi o prietenă, sora, iubita, mama sau bunica, alături de produsele menționate anterior, poți adăuga în pachet și Crema antirid Allurene – Hey, young lady și Crema contur ochi Allurene – Open my eyes!,

Iar pentru rutina de demachere, Laptele demachiant Allurene – Uncover my beauty! și Apa micelară Allurene – Refresh me nicely! reprezintă alegerea ideală.

Concluzii

Acestea fiind spuse, am o întrebare de final. Tu cum îți protejezi pielea în sezonul rece? Ce produse de skincare folosești, le-ai recomanda și altora sau le-ai oferi cadou? Îți aștept răspunsul în secțiunea de comentarii.

Acest articol a fost scris pentru Proba 8 a concursului SuperBlog 2022.

Lasă un răspuns