Mult prea multă vreme am fost în căutarea încrederii mele de sine pierdută, care, de fapt, nu era pierdută, ci adânc îngropată în mici eșecuri, mustrări de conștiință și overthinking. Asta până când mi-am dat seama că am o lopată cu care pot îndepărta toate aceste reziduri, făcând mai multă lumină pentru suflet. Iar lopata aceasta despre care vorbesc este propria mea determinare.
Mult prea mult timp m-am frământat pentru rahaturi pe care le-am făcut în trecut și m-am mustrat pentru fiecare greșeală intenționată sau neintenționată. Dacă aș fi putut să iau acele secvențe din trecut, acele pagini mâzgălite și scrise neglijent și să le dau foc pur și simplu, probabil că aș face-o. Dar nu pot, așa că le pun frumos deoparte și îmi iau ce-i mai bun din ele pentru a scrie o nouă pagină mai bună în fiecare zi, învățând din greșeli.
Mult prea multe momente din viață mi le-am petrecut gândindu-mă la „ce ar putea fi” în loc să o fac pur și simplu să se întâmple. În momentul de față, prefer să regret că am făcut un lucru decât să regret că n-am avut curajul de a o face.
Prea mulți ani mi-am făcut griji cu privire la părerile altor oameni și m-am străduit să îndeplinesc așteptări care nu sunt, de fapt, ale mele. De parcă acest lucru m-ar fi ajutat vreodată cu adevărat. Singurele așteptări la care am reușit cu adevărat să mă ridic sunt ale mele, făcând lucrurile benefice pentru mintea și sufletul meu.
Îmi știu nivelul, dar îmi știu și limitările. Și fac tot posibilul pentru a le remedia pe cele din urmă. Am reușit să fac până acum lucruri de care sunt cu adevârat mândru și n-am de gând să mă opresc aici.
Mi-ar plăcea să am încrederea asta în mine mereu și nu doar puserui de moment, cum este acesta. Dar self esteemul este un capitol la care am avut întotdeauna de lucru. Și încă mai am.
Îți plac postările? Te invit să te abonezi la newsletter. :)
