Cum reușesc să fiu chill & positive?

Cum reușesc să fiu chill & positive?

Deseori mi se spune cât de chill sunt sau că eman foarte multă pozitivitate. Și oamenii mă întreabă cum de pot să fiu așa mereu.

Și jur, câteodată chiar îmi vine să râd, mai ales când mă gândesc la momentele în care nu sunt deloc chill. Dar astea sunt comune pentru toată lumea și e logic că n-ai cum să fii zen 24/7.

Dar când vorbim de starea generală, este o cu totul altă poveste. Și da, de la un timp, am început să devin din ce în ce mai relaxat și mai stăpân pe propriile mele stări. Și nu cred că există o rețetă magică pentru asta, sincer să fiu. A fost mai degrabă un întreg proces prin care am trecut pentru a deveni așa cum sunt acum, plus câteva principii extrem de solide pe care le aplic în viața de zi cu zi.

Mă pun tot mai mult pe primul loc

Sunt din ce în ce mai pozitiv pentru că mă apreciez tot mai mult pe zi ce trece. Îmi conștientizez în fiecare zi calitățile și reușitele. Lucrez mereu la planurile mele de viitor. Și, nu în ultimul rând, fac tot ceea ce-mi aduce satisfacție și mă face fericit.

Mă simt din ce în ce mai puțin stresat pentru că am renunțat să mai dau curs gândurilor negative și nici nu mă mai stresez din lucruri mărunte și total neimportante. La urma urmei, n-are sens să te îngrijorezi nici măcar 5 minute pentru un lucru care nu o să mai conteze peste 5 luni sau chiar 5 zile.

La toate acestea, se mai adaugă și procesul de dezvoltare personală pe care l-am început acum câteva luni și pe care îl continui și în prezent. De fapt, a fost una dintre cele mai bune și mai productive perioade din viața mea de până acum. Dar despre acesta voi vorbi mult mai în detaliu într-un articol mai amplu sau, de ce nu, într-un vlog.

(Apropo, vă aștept și pe canalul de Youtube, unde mai postez din când în când)

Emoția căreia îi dai mai multă atenție câștigă

Iar principiul despre care povesteam la începutul articolului și pe care îl aplic în fiecare zi este următorul. Cred cu tărie că tot ceea ce dau mai departe mi se întoarce înzecit. Așa că, în loc să dau glas gândurilor toxice și fără rost, prefer să văd partea bună a lucrurilor, să mă bucur de fiecare realizare, fie ea cât de mică, să mă bucur atât pentru mine, cât și pentru cei din jur și să exteriorizez doar gânduri pozitive.

Iar în momentul în care am realizat că mindsetul meu este cea mai utilă unealtă pe care o am la dispoziție, am început să-i acord din ce în ce mai multă atenție. And that’s it.

Îți plac postările? Te invit să te abonezi la newsletter. :)

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *