Poate fi extrem de frustrant să simți că pierzi controlul și că nu știi în ce direcție te îndrepți mai exact. Mi s-a întâmplat la un moment dat, iar în astfel de momente, cheful meu pentru orice fel de activitate pierea treptat. Dar după multe luni de lucru cu mine însumi, am ajuns la concluzia că asta se întâmpla doar pentru că refuzam cu înverșunare să mă pun pe primul loc. Obișnuiam să fac doar lucrurile pe care alții se așteptau să le fac și nu pe cele care îmi făceau bine cu adevărat. Mă străduiam să-i mulțumesc pe alții în loc să mă fac fericit pe mine și mă străduiam din răsputeri să nu supăr anumiți oameni, chiar dacă asta însemna să mă autosabotez.
Sau pur și simplu mă cufundam în obiceiuri toxice, cum ar fi mâncatul compulsiv și ore întregi de jocuri pe calculator.
Și uite că s-a întâmplat în sfârșit. Mi-am recăpătat puterea, renunțând în primul rând la lucrurile care mă dezavantajau. Iar pentru mine, acest proces a însemnat…
Să învăț să spun „NU”
Pentru că oamenii au tendința de a profita de bunăvoința ta, chit să o fac voit sau în mod subconștient. Însă în momentul în care ți se adresează o cerere, ține minte că mingea este în terenul tău. Ai tot dreptul să refuzi fără să te simți ca fiind cea mai oribilă persoană din Univers, așa cum obișnuiam să fac eu. Învață să spui „NU”, iar în felul ăsta eviți o grămadă de situații nasoale.
Să știu când e momentul să tai legătura cu cineva
Relațiile, fie ele romantice sau de prietenie, se mai și termină la un moment dar. It’s a fact. Și e perfect normal să se întâmple asta. Numai că în momentul în care continui să tragi inutil de oameni, nu faci decât să-ți pierzi timpul și energia. Just let it go.
Să plec din locuri în care nu sunt apreciat și recompensat pe baza eforturilor mele
E oribil să muncești din greu și să pui suflet în niște proiecte, doar ca celălalt să aibă de câștigat la final, apoi fie să fii manipulat să continui în același fel, fie să ți se scoată ochii că tot nu faci suficient de mult, că nu te dedici, că nu ești hustler pe sume de nimic. Am trecut prin câteva momente de acest gen, iar cele care m-au marcat cel mai mult au fost:
- colaborarea cu Editura UP, despre care știți deja;
- un job extrem de toxic, la finalul căruia s-a lăsat cu scandal în miez de noapte și cu o deminise semnată a doua zi, cu 0 zile de preaviz (Notă: am adunat atât de multe povești și momente de cringe din locul ăla în care am stat 2 ani că nu mi-ar ajunge o simplă postare pe blog ca să descriu toate abuzurile și lucrurile de rahat care se întâmplă acolo).
Sfat: Munciți, dedicați-vă, depuneți efort, DAR numai atunci când sunteți respectați, recompensați și tratați corect. În caz contrar, eu prefer să merg mai departe și să investesc timp și energie în propriile proiecte decât să le cresc pe ale altora în mod gratuit.
Să mă întorc la obiceiurile benefice mie
Aici ar fi multe de enumerat, precum:
- un antrenament de dimineață în loc de veșnicul scroll pe social media;
- un măr zemos în loc de o pungă de chipsuri;
- un nou capitol din cartea preferată;
- să fac ce-mi place și ce-mi aduce bucurie în loc să mă preocupe părerile nesolicitate;
- să mă apreciez din ce în ce mai mult;
- să-mi dau voie să fiu exact așa cum sunt.
Iar adunate, toate lucrurile astea aparent banale mă fac să mă simt extrem de bine pe termen lung. Cheia este la noi și important este să ne găsim propria modalitate prin care să implementăm noile obiceiuri benefice și lecțiile învățate de-a lungul anilor.
Îți plac postările? Te invit să te abonezi la newsletter. :)