Perfecționismul ucide pasiunea, creativitatea și evoluția

Perfecționismul ucide pasiunea, creativitatea și evoluția

Perfecționismul este o capcană în care nu de puține ori am căzut și eu.

Bineînțeles, e normal și firesc să-ți dorești să fii din ce în ce mai bun și să faci lucruri din ce în ce mai calitative. Evoluția este o necesitate. Dar de foarte multe ori scap din vedere faptul că lucrurile perfecte nu există. De fapt, dacă ar fi după mine, aș adăuga în dicționar o mică steluță în dreptul cuvântului perfect *ceva ce nu există.

Perfecționismul m-a ținut în loc de foarte multe ori și încă mă împiedică să fac unele lucruri, pentru că simțeam că niciodată nu o fac suficient de bine, așa că alegeam să nu o mai fac deloc. Mi-a luat o grămadă până și să mă pun să scriu această postare, întrucât mi-era teamă că nu o să fie perfectă, că nu e momentul potrivit, astfel că ajungeam să o amân întotdeauna. Cam asta e diferența între oamenii care gândesc atât de mult încât nu mai au timp și curaj să acționeze și oamenii care acționează și învață pe parcurs din experiențele avute.

Suntem imperfecți și e ok

Orice om are limite de care trebuie să fie conștient. Bineînțeles, mai devreme sau mai târziu, acestea pot fi depășite, însă cum și când se întâmplă acest lucru diferă de la individ la individ. În ultima vreme, am observat și o dorință generală a oamenilor de a obține totul într-un timp cât mai scurt, iar rezultatele să apară cât ai bate din palme. Și e extrem de frustrant când vezi că altcineva a ajuns deja acolo unde vrei și tu să fii, fără să știi însă cât de mult efort a depus acel om pentru reușitele sale. Însă fiecare evoluează fix în propriul ritm. De aceea încerc să nu mă mai compar cu alții, ci mai degrabă să mă compar cu mine, cel de ieri.

Perfecționismul este inamicul evoluției

Poate sună ciudat. Însă imaginează-ți că într-adevăr ar exista un prag al perfecționismului. Ce vei face după ce atingi acest prag? Te vei opri din a te dezvolta? Păi ar fi exact ca în cazul acelor persoane care cred deja că știu totul. Cel mai periculos din punctul meu de vedere este să te consideri expert, pentru că în acel moment îți blochezi singur orice posibilitate de a învăța lucruri noi și de a te autoactualiza.

În ceea ce mă privește…

Dacă aș afea tot timpul în cap ca lucrurile să-mi iasă perfect, nu aș mai publica niciodată nimic, nici articole și nici cărți. În schimb, o să fac întotdeauna tot posibilul să învăț din experiențele avute și să mă îmbunătățesc pe zi ce trece. Sunt convins că și la 90 de ani o să am lucruri de învățat și îmi doresc din tot sufletul să-mi păstrez această deschidere.

Îți plac postările? Te invit să te abonezi la newsletter. :)

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *