De fiecare dată când cineva mă întreabă cum mi-a venit ideea pentru duologia Viv’Infernum, rareori dau de două ori același răspuns. Momentul cheie, ce-i drept, a fost acesta:
Și chiar dacă de aici a plecat totul, nu a fost ceva definitoriu. Ci mai degrabă au fost tot felul de movitve, idei, direcții în care am vrut să merg, toate servind ca piese ale ale aceluiași puzzle. Despre mai multe curiozități care implică această serie am vorbit în vlogul de pe canalul de YouTube al editurii.
Cu primul volum am petrecut foarte mult timp înainte de a mă apuca propriu-zis de scris, iar povestea a curs mai ușor decât m-aș fi așteptat. Nu la fel a decurs și în cazul celei de-a doua părți. Am avut parte de răsturnări de situație la care nu m-aș fi așteptat nici măcar eu, ca autor. Personajele s-au „revoltat”, așa cum îmi place mi să spun. Unele și-au dorit un final diferit. Altele, un nou început. Am avut parte de situații, conflicte și confruntări, ale căror rezolvări le-am aflat în premieră, numai în momentul în care m-am apucat să tastez.
Uneori am dat frâu liber imaginației. Alteori, am avut nevoie de schițe. Au fost momente în care mi-am dorit acțiune pură. Și altele în care am vrut să presar prin poveste subiecte care mă preocupă.
O caracteristică importantă a seriei?
Nimic nu este doar alb sau negru. Realitatea este pictată în nuanțe de gri.
Așa s-au născut și unele dintre personajele morally gray care își fac veacul printre paginile cărților și de la care nu știi niciodată la ce să te aștepți.
Ca să închei cu subiectul de la care am început, atunci când sunt întrebat de unde a venit ideea seriei, n-aș putea oferi un singur răspuns pe care să-l consider universal valabil. Și, în plus, de ce să stric misterul? 😁
Îți plac postările? Te invit să te abonezi la newsletter.
