Scânteie de vis
Estompată în ceață;
Doar un blur stins
Peste peisajul din față.
Nu oameni, ci umbre
Ce bântuie în neștire
Pe străzi pustiite,
Printre moloz și ruine.
Un apel și un murmur…
Nu tu, ci un vorbitor fără voce
Ce își dorește să urle,
Dar tace, dar tace…
Da’ chiar! De ce taci?
Suspinele te seacă;
De ce te prefaci?
Vorbește sau pleacă!
Pleacă departe!
Ia-ți și deșertul cu tine
Și ceața cea groasă
Și potopul ce vine.
Tot ce văd acum
Sunt poze blurate
Pline de fum,
Rupte, uitate…
Îți plac postările? Te invit să te abonezi la newsletter. :)
