„În acel moment, echipa trecu fix prin mijlocul unei vechi așezări de case în copaci, ce fusese distrusă cu zeci, poate chiar sute de ani în urmă. Nu dură mult până ce dădură și peste câteva rămășițe osoase ale temprigonienilor ce locuiseră aici. Ben se uită cu groază la fragmentele îngălbenite de os, încercând să nu tremure din toate încheieturile. Moartea îl îngrozise întotdeauna. Însă și mai îngrozitoare i se păreau procesele prin care trupul trecea imediat după ce sufletul îl părăsea. Moartea părea cea mai bună pedeapsă pentru un individ, din toate punctele de vedere. Era grotescă, violentă și macabră. Reprezenta tot ceea ce nu voia Ben să întâlnească de-a lungul vieții, deși nu ar fi avut de ales.”
„Ajunsă la marginea prăpastiei, sări cât de departe putu, desfăcându-și aripile echipamentului, activându-și puterile și lăsându-se pradă propriilor săi curenți de vânt. Preț de câteva clipe, inima îi pulsă puternic și își folosi fiecare simț, fiecare celulă a corpului pentru a capta senzațiile ce treceau prin ea și îi inundau corpul. Văzându-se plutind pe bolta întunecată, simțindu-și pletele ninse zburând în toate direcțiile, pielea mângâiată de brizele reci și golul ce-i trecea prin interiorul trupului, se simți invincibilă asemenea unei zeițe. Poate că asta îmi lipsește, de fapt, se gândi ea. Gloria de odinioară! La urma urmei, fusese invincibilă alături de vrăjitoare. Însă acum…”
„— Ok, deci să recapitulăm planul, începu vrăjitorul să vorbească din nou.
— Niciun plan! urlă Pandora când văzu strigoii aflați la doar cincizeci de metri de ei. Atacați!
Iar asaltul începu…
Cu toții ascultară îndemnul lui Mihai și încercară pe cât posibil să evite temprigonienii sclavi, care oricum nu reprezentau o amenințare prea mare. Adevărata lor luptă era cea cu întunecații. De fiecare dată, tinerii fuseseră prinși pe nepregătite. Însă, de această dată, nu aveau de gând să mai lase garda jos. În caz contrar, i-ar fi costat viața.”
„Dădu să deschidă ușa, însă o mână se încleștă pe umărul său, iar Max tresări, fiind pregătit să atace. Însă se calmă pe dată când își dădu seama despre cine era vorba.
— S-a întâmplat ceva, Pandora?
Cu fiecare zi ce trecea, prințesa arăta din ce în ce mai bine. Părul său lung și negru strălucea până la genunchi, iar chipul cenușiu începuse să-i redevină fin și fără niciun cusur. Faptul că putea ieși din celulă oricând voia și că avea acces la băile de lux ale Castelului de Opal o avantaja enorm din punct de vedere al aspectului fizic. Max o privi din cap până în picioare, admirând modul în care costumul din piele de dragon i se mula pe corpul suplu și musculatura dezvoltată în urma miilor de ore de antrenament.”
Îți plac postările? Te invit să te abonezi la newsletter. :)
