Atunci când m-am apucat de scris, alegerea genului fantasy a venit firesc, ca o extensie a pasiunii mele pentru poveștile pline de imaginație. Cărțile fantasy au o putere aparte, pot transforma realitatea, leagă cititorii de idei profunde și pot explora teme complexe, dar într-un mod accesibil și captivant. Vreau să împărtășesc câteva dintre motivele pentru care scriu cărți fantasy și ce înseamnă asta pentru mine.
1. Literatura fantasy îmi permite să abordez teme profunde
Una dintre cele mai mari satisfacții pe care le găsesc în scrierea cărților fantasy este capacitatea de a aborda teme importante. Folosind un cadru fantastic, pot explora subiecte precum prietenia, sacrificiul, identitatea și lupta între bine și rău. În special, scrierea primului volum din seria „Viv’Infernum” mi-a arătat cât de important este să pot explora teme precum lupta interioară, căutarea identității și sacrificiul. Teme similare apar și în seria „Secretele ascunse ale Temprigonului”, dar poate nu la fel de accentuate, fiind vorba de o poveste puțin mai soft în comparație cu „Viv’Infernum”.
2. Cărți fantasy – evadare din realitate
Scrierea de cărți fantasy îmi oferă și mie, ca autor, o formă de evadare din realitate. Într-o lume care adesea poate părea gri sau plictisitoare, universurile fantastice pe care le creez devin refugii. Am învățat că nu sunt singur în această dorință de a evada. Cititorii caută adesea cărți care să le ofere o pauză de la cotidian și să îi ducă în locuri unde orice este posibil. Această evadare nu înseamnă neapărat să ignorăm realitatea, ci să o privim dintr-o altă perspectivă, una în care orice este posibil.
În cazul seriei „Viv’Infernum”, am rămas pe teritoriul României, prin majoritatea orașelor cunoscute, plus încă vreo două locuri extrem de interesante în care eroii noștri ajung abia în volumul 2. Până atunci, primul este disponibil la Editura Datagroup.
3. Ador să construiesc lumi noi sau să le retușez pe cele existente
Un alt motiv pentru care iubesc să scriu cărți fantasy este bucuria de a construi lumi de la zero. Aceasta este o parte a procesului care mă încântă cu adevărat. Când creez un nou tărâm sau când insuflu un vibe nou unei locații deja existente, am libertatea de a stabili regulile și de a determina cum funcționează magia, societatea și personajele. Această construcție a lumii îmi permite să îmi exprim creativitatea și să explorez diferite culturi, mituri și concepte.
4. Oportunitatea de a reflecta asupra societății prin cărți fantasy
Genul fantasy nu este doar o escapadă; este și o platformă pentru a reflecta asupra problemelor societății contemporane. Prin intermediul personajelor mele, pot evidenția cum aceste probleme afectează indivizii și comunitățile, dar într-un mod care le permite cititorilor să vadă situația dintr-o nouă lumină. „Șoaptele morții”, primul volum al seriei „Viv’Infernum” este plină de astfel de lucruri. Unii ar putea spune că este o carte dură. Eu prefer să-i spun realistă, pentru că reflectă multe probleme ale lumii de ieri și de azi. Vă las pe voi să descoperiți.
5. Dau pe-afară de imaginație, n-am de ce să mint
Uneori, simt că dacă nu îmi pun gândurile pe hârtie, voi exploda ca un vulcan de idei. Este ca și cum aș avea o mașină de scris în cap, care funcționează non-stop, dar fără să apăs pe butonul de „publicare”. Așadar, scrisul devine un mod de a-mi elibera mintea de haosul creativ.
Acestea fiind spuse…
Alegerea de a scrie cărți fantasy este una dintre cele mai împlinitoare decizii pe care le-am făcut. Mă ajută să explorez teme profunde, să evadez din realitate și să construiesc lumi captivante.
Prin intermediul poveștilor mele, sper să inspir cititorii să gândească, să viseze și să reflecteze asupra propriei lor realități. Scrisul este o călătorie, iar genul fantasy este drumul pe care am ales să merg. Ori el m-a ales pe mine. Încă încerc să descopăr acest lucru. Dar până atunci, iubesc ceea ce fac.
Îți plac postările? Te invit să te abonezi la newsletter. :)